Murighiol

Localitatea Murighiol este deja frecventată de un număr mare de turiști, mai ales în timpul sezonului estival. Totuși, fluxul mare al acestra nu ridică foarte mult nivelul de trai al comunităţii, pentru că majoritatea pensiunilor nu le aparţin localnicilor. Pe de altă parte, s-ar putea înfiinţa mici afaceri care să valorifice meşteşugurile tradiţionale cum ar fi împletiturile decorative din papură sau să realizeze suveniruri locale, de exemplu replici ale obiectelor arheologice descoperite în satul Halmyris. Înlocuirea treptată a turismului de destinaţie cu turismul lent, de explorare, poate fi completată cu includerea în oferta turistică a atelajelor tradiţionale, cum ar fi căruţele cu cai. Principalul traseu turistic, din centrul localităţii, pe la Cetatea Halmyris şi ajungând la malul Dunării, ar putea fi parcurs cu ghidaj specializat, într-o zi întreagă, cu opriri la ateliere de suveniruri.

 

Alte sugestii pentru dezvoltarea zonei sunt: încetinirea ritmului cu care se consumă experienţa vizitatorilor (de weekend), diversificarea serviciilor turistice prin organizarea de tururi de observare a păsărilor pe malurile Dunării (zona Sărături-Plopu), prin inaugurarea pescuitului de iarnă (din octombrie până în decembrie), prin integrarea bucătăriei locale în oferta ecoturistică şi crearea unei pieţe tradiţionale de peşte pe timp de vară.

 

Este utilă formarea ghizilor locali specializaţi și pot fi înfiinţate puncte de închiriere a bărcilor cu vâsle. O altă sugestie este crearea unei promenade de tip „faleză” de-a lungul Braţului Sfântu Gheorge. Pot fi identificate locuri potrivite pentru observarea păsărilor, activitate ce trebuie sprijinită prin legalizarea și construcția de observatoare în zona Sărături-Plopu. Zona Murighiol poate fi poziționată ca destinaţie pentru turismul de familie, cazările de tip camping pot fi dezvoltate, se poate extinde oferta ecoturistică prin integrarea ofertelor de turism cultural-religios.

 

Vizitatorii Murighiolului pot campa în împrejurimile acestuia, pot face ture cu lotca sau canotca pe lacurile Uzlina, Isac, Isăcel, pe canalul Litcov, gârla Perivolovca și în micile lacuri și japșe adiacente. Turiștii pot practica și pescuitul sportiv, în special în amenajarea piscicolă Uzlina, zona Dranov, Holbina.

 

Atracții principale:

 

l  ruinele cetății antice (grecească, romană apoi bizantină) Halmyris

l  Mănăstirea Halmyris

l  ruinele unei basilici paleocreștine cu criptă pentru moaște de martiri

l  complexul limanelor Razelm-Sinoe

l  satul Uzlina

l  zona Dunavăț

l  pescăria Ciotica

l  lacul Murighiol și lacul Violet

l  Lacurile Sărătura I, II, III (rezervații naturale), care adăpostesc nămoluri negre cu calități terapeutice

l  sărăturile Murighiol, cu speciile de păsări care se hrănesc din lacurile respective

 

Particularități:

 

l  este una dintre porțile de intrare în Delta Dunării